Unguente

Ultima actualizare în Joi, 28 Ianuarie 2010 12:21 Marţi, 26 Ianuarie 2010 12:51

Scris de Alice

0 Comentarii

Unguente din plante medicinale, alifii din ierburi şi flori

Obţinerea casnică a unui unguent presupune două faze: obţinerea aşa-numitei baze, în care va fi apoi inclusă planta şi includerea în baza de unguent a plantei sau a extractului de plantă.

Cea mai obişnuită bază de unguent este obţinută din untură de porc, existînd însă şi alternative, cum ar fi răşina combinată cu ulei şi cu ceară de albine, untul, untul clarifiat. Pentru că untura de porc se alterează uşor şi miroase cam neplăcut, este bine să se folosească untul clarifiat.
Pentru 100 g de unt clarifiat se ia un pachet de unt (200 g) şi se pune într-o oală pe foc, se lasă pînă ce untul se topeşte şi începe să fiarbă în clocot mic, luîndu-se cu o lingură spuma formată. La un anumit moment (după 15-25 de minute), spuma albă pînă atunci devine roşiatică şi apare un uşor miros de ars; observăm că untul şi-a pierdut tulbureala şi a devenit foarte limpede, aşa încît ne permite să vedem fundul vasului în care a fost pus. În acel moment, se ia oala de pe foc, se toarnă untul clarifiat într-un alt vas, cu atenţie să nu se strecoare nici o impuritate şi se lasă să se răcească. Depunerile rămase în primul vas nu se folosesc, ci se aruncă (ele nu sînt indicate nici în alimentaţie). Acest unt clarifiat este o bază de unguent excelentă, avînd un miros plăcut, intrînd foarte uşor în piele şi avînd o conservabilitate excelentă.

Azi ne stau la dispozitie si unturi din plante, asa numitele unturi exotice, de exemplu untul de shea, untul de mango, untura de cocos.

Unguentul de sînziene galbene vindecă infecţiile pielii

Se toarnă untul clarifiat proaspăt obţinut, fierbinte peste o mînă de inflorescenţe proaspete, tocate foarte mărunt. Se amestecă totul cît mai bine, după care se lasă să se răcească 7-8 ore. Se pune apoi vasul în care s-a făcut amestecul la foc mic şi se aşteaptă pînă îşi recapătă consistenţa lichidă, după care se filtrează prin tifon, obţinîndu-se un unguent cu tentă verzuie, care se va păstra la frigider.

Sînzienele galbene sînt extrem de eficiente în infecţiile pielii a căror vindecare trenează. Cea mai importantă acţiune a lor este aceea de curăţare a pielii de pete, de micile semne rămase în urma arsurilor, a acneei, a iritaţiilor. Unguentul se poate folosi însă numai pentru tenul uscat sau normal. Pentru tenul gras este indicată aplicarea pe zonele afectate de comprese cu infuzie concentrată din această plantă.

Unguentul de mărul lupului, un cicatrizant redutabil

Planta uscată se macină fin cu rîşniţa de cafea şi se cerne de două ori printr-o sită de făină. Se iau 3 linguriţe din această pulbere extrem de fină şi se pun în untul clarifiat, atunci cînd acesta are consistenţa semilichidă, amestecandu-se foarte bine, pînă se omogenizează perfect. Se păstrează la frigider.

Unguentul de mărul lupului este un cicatrizant şi un antiinfecţios redutabil, fiind folosit pentru zgîrieturi, răni închise (inclusiv cele rămase de pe urma operaţiilor chirurgicale), arsuri, ulcere pe piele, inclusiv ulcere varicoase. De asemenea, este util în tratarea tumorilor benigne şi maligne. Se aplică pe zonele afectate, de 2-3 ori/zi. În infecţiile extinse se foloseşte un decoct concentrat (3 linguriţe la cană), cu care se pun comprese.

Deoarece efectul cicatrizant al acestei plante este foarte puternic, este bine ca înainte de a aplica unguentul pe răni să se facă o dezinfecţie foarte bună cu alcool a locului afectat. Stratul de unguent nu trebuie să fie prea gros, ci atît cît să fie absorbit de piele, aşa încît să nu rămînă o peliculă care să împiedice porii să respire sau să favorizeze instalarea infecţiilor. Planta este toxică pentru uz intern, motiv pentru care va fi manipulată cu grijă şi nu va fi lăsată la îndemîna copiilor. Unguentul nu va fi aplicat pe răni deschise, mai ales atunci cînd au o întindere mare.